SEFARZII OTOMANI LA CRAIOVA
     Istoria sefarzilor otomani din Craiova incepe, cel putin documentar, pe la 1650, desi multe din actele originale care ar fi putut da mai multe detalii au ars in incendiul care a cuprins cladirea comunitatii in 1884. Cel mai vechi act existent, care se refera la cumpararea unui teren din Str. Elca de la… Manastirea Horezu, dateaza din 1792. Curind dupa aceea au inceput sa vina si evrei Ashkenazi, care la inceput au folosit casele de rugaciune sefarde, pina cind au reusit sa isi organizeze o comunitate proprie.
     Cu toata vechimea prezentei lor, sefarzii nu s-au aflat in numar foarte mare la Craiova, comunitatea numarind la sfirsitul secolului al XIX-lea circa 250 de capi de familie. La inceputul secolului XX, in oras erau trei lacasuri de cult, iar pe la 1920 erau inregistrati 215 “capi de familie sefarzi”.
     Casa de rugaciune din Str. Elca (fosta mahalaua Horezului) a fost cladita cu banii obstii, la initiativa lui Tsevi Eskenasi, supranumit Buhor el duru, si a fost transformata in templu in 1887, de catre arhitectul Birkental, sub atenta coordonare a epitropilor comunitatii din acel moment, Haskiel Cohen, Iacob Benvenisti, Elias Sabetay si Isac ben Iosif Beligradeanu (care a fost si finantatorul intreprinderii), ulterior adaugindu-i-se si niste anexe administrative (1913).
     In ce priveste viata societatii evreiesti, stim ca la inceputul secolului al XIX-lea, in subsolul casei de rugaciune din Str. Elca se afla si o scoala unde copii sefarzi invatau limba ebraica sub supravegherea dascalilor Ientov Semo, Iosef Levy (supranumit “haham vieju”) si Avram de Mayo (supranumit “haham mansevu”). Comunitatea mai dispunea la acea vreme si de o mica gradinita, codusa de dascalii Benjumen si Avram Papier. Ulterior s-a deschis si o scoala unde se preda si limba romana, initial in Str. Libertatii, sub conducerea veneratului rabin Zechri Levy, si mai tirziu in Str. Unirii, la inceput intr-o casuta pe locul careia s-a construit mai apoi proprietatea lui Moscu Beligradeanu si dupa aceea pe aceeasi strada intr-un local mai adecvat, pe locul unde s-a ridicat dupa aceea palatul Jean Mihail. In final comunitatea sefarda a cumparat un local pe Str. Madona unde a functionat aproape jumatate de secol scoala mixta de baieti si fete a ambelor comunitati (sefarda si ashkenaza) condusa de un comitet format din notabilitati de ambele rituri. In fruntea acestui comitet s-au aflat de-a lungul anilor importante notabilitati sefarde precum Isac Beligradeanu, Ralian Samitca, Iacob Benvenisti. Sub conducerea lor scoala a capatat prestigiul de a fi una din cele mai bune din oras, intrind in competitie cu scolile de stat romanesti. In perioada interbelica, cind scoala nu a mai corespuns cerintelor din punct de vedere tehnic si sanitar, a fost rindul comunitatii ashkenaze, care era deja de trei ori mai numeroasa, sa construiasca una noua, unde au avut acces si copiii sefarzi. Aceasta noua scoala, Lumina, a fost atit de bine organizata si a avut rezultate atit de bune incit meritele sale au fost recunoscute atit de inspectorii scolari regionali cit si de cei ai Ministerului Educatiei. Scoala a fost condusa de dascalul serfard Mihai Staureanu, discipol al lui Tocilescu si Hasdeu si autor de manuale si dictionare bilingve romano-latine.
     Tot in perioada interbelica, in 1922, la initiativa lui Max de Mayo, s-a creat si corul mixt (femei si barbati) al Comunitatii sefarde din Craiova, cu contributia majora a marelui muzicolog, compozitor, organist, dirijor si educator Ivela (Avram Levi, 1878-1927), elevul lui Haim Bejarano dar si al lui Mauriciu Cohen Lanaru. Acesta a pus la dispozitia comunitatii un repertoriu variat (opera sa liturgica sefarda raminind de referinta pina astazi), care a atras enoriasii, si a ajutat la formarea cintaretilor. De altfel Ivela este unul din numele cele mai faimoase date de evreimea sefarda culturii romanesti si internationale. A elaborat lucrari didactice inclusive pentru nevazatori (el insusi si-a pierdut vederea in tinerete, ceea ce nu l-a impiedicat sa-si continue activitatea), a scris carti de muzicologie, a compus opere pentru pian, voce si cor pe versuri de Alecsandri, Goga, dar si pe texte proprii si cu ocazia Expozitiei Internationale din 1906 a dirijat coruri de 800 de voci la Arenele Romane din Bucuresti.
     Tot acum la initiativa rabinului Yehuda Sabetay Levy s-au infiintat scoli de limba ebraica pentru adulti de ambe sexe precum si o serie de societati culturale sefarde, ca “Mecadese Sevii”, care organiza conferinte de interes national evreiesc dar si de interes cultural general la care participau si vorbitori crestini, sau “Seuda Selisi”, care oferea membrilor comunitatii ocazia unor seri educative de discutii pe teme de interes literar, ori “Midras”, care aduna de doua ori pe an, de sarbatori, enoriasii in casa unui notabil pentru a sarbatorii impreuna. S-a dezvoltat si o impresionanta biblioteca a comunitatii. In 1925 comunitatea sefarda din Craiova a sarbatorit cu fast deschiderea Universtiatii Ebraice din Ierusalim iar atunci cind, in 1932, Sabetay Djaen a fost numit in functia de Sef Rabin al Comunitatii Sefarde din Romania, sefarzii din Craiova l-au invitat sa viziteze orasul si au organizat o mare ceremonie in cinstea lui, la care au fost prezente atit personalitati ale cultului cit si reprezentanti ai autoritatilor locale.
     Dovada a bunelor relatii cu autoritatile locale sta obiceiul stabilit in secolul al XIX-lea ca la alegerea epitropilor sa participle si primarul orasului, dar si acela de a include in ceremoniile religioase iudaice rugaciuni pentru tara si domnitor. Stim, de pilda, ca primele alegeri pentru conducerea obstii, organizate in 1869, au fost prezidate de Gheorghe Chitu, primar si fost ministru al instructiunii si cultelor. De asemenea, s-a incurajat participarea reciproca la sarbatorile organizate de autoritati si respectiv de comunitate. Astfel, si-au aratat sprijinul pentru sefarzii craioveni primarii Constantin Ciocazan si Ulysse Boldescu, Colonelul Falcoianu, boierul Maldarescu, Constantin Anghelescu si altii. Cu toate acestea, comunitatea a capatat personalitate juridica de drept public abia prin decizia Inaltei Curti de Casatie nr.157 din 1893, reconfirmata prin Decizia Ministeriala nr.196.753/16.854 din 1933. Totusi, chiar si la sfirsitul anilor ’30 si inceputul anilor ‘40, in plina perioada a legislatiei antisemite, comunitatea a inchinat tarii si regelui te deum-uri si rugaciuni.
     Intre conducatorii laici ai obstei s-au remarcat de-a lungul vremii Sintor Gabriel Semo, Haskiel Cohen, Isac Ben Iosef Beligradeanu, Lazr Eskenazy, Avram Beligradeanu, Moise Panjiel, Iacob Benvenisti, Israel Eskenazy, Samuel Beligradeanu, Lazar Galimir. La fel de importanta a fost contributia conducatorilor spirituali precum Avram Faion, Isac Menase, Isac Saltiel, Zechri Iacob Alevy, David Gobai, Reuben Israel, Daniel Eskenzy, Samuel Zonana, Yehuda Sabetay Levy, Isac Cohen.
     Din patrimoniul evreiesc odata infloritor al orasului singura sinagoga care mai exista astazi este Templul Coral, construit in 1832 si refacut in 1887. Sinagoga sefarda a cazut la cutremurul din 1977 si nu a mai fost refacuta. Tot sefarzii au fost cei care au construit si cimitirul evreiesc din Craiova, acum circa 200 de ani. Cimitirul isi are originea intr-un act de danie facut de un boier local, Laceanu, impresionat de povestea unei familii de evrei care locuia peste drum de casa lui din Str. Kogalniceanu (pe locul actualului Muzeu Aman), in El Han di’l Siegu (Hanul Orbului), un soi de azil locuit aproape in totalitate de circa 20 de familii sefarde. Se pare ca boierului ii placea sa asculte cintecele si rugaciunile evreiesti, astfel incit era intotdeauna atent la cele ce se auzeau din han. Asa se face ca intr-o zi a auzit plinsete si vaiete si interesindu-se de motiv a aflat ca unei familii ii murise copilul si nu aveau unde sa-l ingroape, pentru ca la vremea aceea nu exista cimitir evreiesc, oamenii fiind obligati sa-si ingroape mortii in cimp, in afara orasului. Boierul a facut atunci acte legale prin care le-a daruit terenul necesar. La 1906 cu banii enoriasilor a fost cumparat un teren complementar, chiar pe o latura a cimitirului, devenit intre timp neincapator, insa datorita legislatiei care nu permitea comunitatii sa detina proprietati, tranzactia a fost facuta pe numele singurilor doi membri care aveau cetatenie romana si deci posibilitatea de a incheia acte juridice, Avram Semo si Isac Benvenisti. Ulterior, imediat ce a fost posibil, terenul a fost trecut in proprietatea Comunitatii Sefarde (beneficiind insa si evreilor ashkenazi care au venit mai tirziu).
     Dintre institutiile de asistenta sociala ale comunitatii sefarde din Craiova trebuie amintita Societatea Sacra Hevra Kadisha, care exista de altfel in toate comunitatile evreiesti, avind ca misiune asistenta pentru muribunzi, inmormintarile si intretinerea cimitirelor. Documentata inca de la 1790, societatea craioveana, condusa de importanti notabili precum Isac Benvenisti, Elias Sabetay, Iacob Benvenisti, David Frances, Sason Reuben Penchas, etc., a decis la un moment dat ca in locul cumpararii de coroane pentru morminte banii sa se adune un fond de donatii pentru maritisul fetelor sarace si continuare studiilor copiilor fara posibilitati materiale Ajutoare erau oferite si in imbracaminte si incaltaminte copiilor aflati in nevoie din fonduri strinse de societati ale doamnelor, sotiile notabililor, si chiar sub forma de burse. Asistenta comunitatii includea si servicii medicale, prin societati precum “Ezra Bezaroth”, inregistrata de la 1878. Nu in ultimul rind, exista si un azil de batrini condus de Societatea Caritatea a Doamnelor Israelite din Craiova, intre care se numarau Melkita Penchas, Erny Eskenasy, Eva Benvenisti, si altele. De altfel actele de caritate ale comunitatii sefarde se intindeaua si asupra non-membrilor. Astfel, stim ca atunci cind faimosul poet Traian Demetrescu, cunoscut si ca Tradem, cel care a fiintat in 1888 impreuna cu un alt craiovean, avocatul G. D. Pencioiu, Revista Olteana, dedicata criticii literare si in a carei redactie au lucrat Nicolae Basilescu, Eduard Hubisch, Ralian Samitca, Moses Schwartzfeld si Henric Streitman, a avut nevoie de tratament medical pentru tuberculoza, sederea lui la Sanatoriul Solca a fost platita de comunitatea sefarda a orasului. Tot de la comunitatea sefarda a primit bursa de studii si viitorul om de stiinta Victor Gomoiu.
     Pe linga evenimentele de interes local, comunitatea sefarda craioveana a marcat si momente de interes pentru istoria universala a evreilor. Astfel, in 1935 a celebrat 800 de ani de la moartea lui Maimonide, dar a si comemorat stingerea din viata a lui Nachum Sokolow. Pe de alta parte, a contribuit la dezvoltarea culturii sefarde prin intermediul predicatorului Yehuda Sabetay Levy, animator de mare anvergura al practicilor religioase sefarde, care a publicat in 1934 un volum intitulat Traduction libera di sierios textos di muestra liturghia santa del curso del anio y de siertas ocaziones familiaras cuprinzind traducerea in ladino a 47 de rugaciuni tinute in Templul Spaniol din Craiova intr-un stil literar extrem de poetic (unele chiar in versuri). In postfata volumului, intitulata “Mi reconsensis y mi ideal”, rabinul isi exprima speranta ca Dumnezeu va da pace, armonie si binecuvintare patriei romane in care traia. La rindul sau, rabinul Reuven Eliyahu Israel a publicat o carte cu 30 de rugaciuni in ebraica si un text in ladino cu litere latine precum si o brosura cu predica tinuta de anul nou evreiesc, tradusa in limba romana de Lazar Eskenasy, inainte de a deveni rabin al Rhodosului.
     Dar nu numai la cultura proprie au contribuit sefarzii craioveni ci si la cea romaneasca. Dintre ei s-a ridicat editorul dar si muzicianul Filip Lazar, laureat al Premiului Enescu si Director al Scolii de Muzica Contemporana, cunoscutul compozitor si dirijor de muzica usoara Elly Roman, muzicianul Aurel Eskenasy, caricaturistul Eugen Taru, regizorul Harry Eliad, actorul Theodor Danetti.
     Asa cum e de asteptat, si din punct de vedere economic sefarzii craioveni si-au lasat amrpenta asupra orasului. Pe linga comert si finante-banci, s-au facut remarcati in industria moraritului si panificatiei si mai ales in cea a tiparului. (Bibliografia Craiovei disponibila la adresa http://memorielocala.aman.ro/files/bibliografia.html releva ca marea majoritate a publicatiilor locale au fost tiparite de edituri si tipografii evreiesti, si mai ales sefarde, precum Samitca, Benvenisti, Lazar, Alcalay). Intre familiile sefarde care au marcat istoria orasului merita amintite familia Eschenazy, care a dat Craiovei doi dintre cei mai importanti bancheri de la finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, dar si medici, avocati, intelectuali cu diverse profiluri, si familia Samitca, ce a dat orasului editori si tipografi de prestigiu international.
     Samitca este pina astazi unul din “trade marks” ale orasului. Desi au existat si alti mari editori si tipografi la Craiova (in special Santu Benvenisti urmat de fratele lui David [incepind de la 1876] si Filip Lazar urmat de fii sai [incepind din 1874]), Iosif Samitca, si mai apoi fii lui, Ralian (1846, Craiova – 1911, Craiova, care a facut ucenicie in atelierele tatalui sau si a invatat arta tipografica la Tipografia lui Stefan Radisescu din Bucuresti, preluind afacerea familiei in 1878) si Ignat (1856, Craiova – 1925, Craiova, care a plecat in 1874 la Paris pentru a invata arta tipografica la Imprimeria Alcan Levy si s-a alaturat fratelui sau in 1886), au reusit sa domine piata ajungind cea mai mare intreprindere de profil.

     Din Almanahul Tipografic pe 1897 scos de G. Filip aflam ca la Craiova existau:
          Tipografii: Ralian si Ignat Samitca, David Benvenisti, Filip Lazar, Nae Macavei.           Litografii: Ralian si Ignat Samitca.           Librarii: David Benvenisti, Ralian si Ignat Samitca, I. Benvenisti, Filip Lazar, I. Cosoveanu, Filip Lazar fiu.           Legatorii de carti: M. Dorosteanu, S. Weisberg, S. Samitca, Filip Lazar, David Benvenisti.           (Samitca avea la acea data tipografie si legatorie si la Turnu Severin, iar in 1875 a avut pentru citeva luni si o filiala la Caracal)      O istorie a contributiei familiei Samitca la dezvoltarea tiparului romanesc o gasim in Almanahul Graficei Romane din anul 1928:
     Tipografia “Scrisul Romanesc” din Craiova este un institut de arte grafice si editura din cele mai vechi, cu instalatii moderne, care rivalizeazá cu cele mai mari stabilimente din tara. O interesanta descriere a acestui important stabiliment, o gasim intr-o brosura data la lumina de catre actualul Comitet de directie, care e compus din Em. Tatarescu, actualul primar al orasului Craiova, directorul general al stabilimentului; L. Samitca, nepotul fondatorului acestui stabiliment si V. Molin, directorul technic, care e un distins specialist si cunoscator in branse, fiind licentiat in artele grafice la Lipsca; presedinte al consiliului de administratie fiind D-1 C. Neamtu.
     Ne folosim de aceasta brosura, reproducând in parte cele cuprinse intr’insa, complectandu-le cu notitele ce ni s'au pus la indemânä, gasindu-le de mare importanta pentru un “istoric al tipografiilor".
     Astfel, sub titlul “O lamurire”, D-l Emil Tatarescu scrie urmatoarele:
     Institutul de Editura si Arte Grafice “Scrisul Românesc”, al carui trecut se confunda cu toata evolutiunea culturalä atât de interesantä a Olteniei, a implinit de curind 90 de ani de existenta. Plecat dela o umila legatorie de carti in anul 1835 a lui Iosif Samitca, ajunge la desvoltarea pe care o are azi, urmand linia sinoasa a numeroaselor transformari si adaptari, la nevoile vesnic schimbatoare ale vremii.
     In anul 1846, legatoria se transforma in tipografie.
     La 1857 infiinta prima biblioteca publica de lectura cu abonamente lunare in libraria ce avea pe atunci in curtea bisericii Sf. Ilie, unde se afla tipografia.
     In anul 1860 se incepe constructia unui local propriu. In anul 1864 intra in conducerea afacerei profesorul Th. Macinca.
     In anul 1873, Th. Macinca si Ralian Samitca, se asociara pentru conlucrare cu tipografia Gheorghe Chitu si Teodorian, asociatiune ce dura pina la 19 Septembrie 1876, cind atat Gheorghe Chitu cat si Ion Theodorian ii vandura partile din tipografia lor.
     In anii 1887-1888, Ralian Samitca construi in strada Justitiei un local incapator si special pentru trebuintele intreprinderii sale, local ce a fost ocupat de ateliere pana in anul 1913.
     In anul 1891, isi face aparitia motorul cu aburi, iar la 1893, o mare reformä sociala se produce prin reducerea orelor de lucru la 9 ½ pe zi. Anul 1895 este caracterizat prin aparitia “Bibliotecii de Popularizare” si a “Bibliotecii Romanelor celebre”, biblioteci cari au facut epoca.
     La 1 Februarie 1897, cu prilejul serbarii a 25 ani de casatorie a sotilor Ralian si Rosa Samitca, s'a serbat si jubileul de 50 de ani dela fondarea tipografiei (1846-1896) precum si jubileul de 25 ani de colaborare neintrerupta si devotata a lucratorului Ioan Albulescu culegator (15 martie 1871 – 15 martie 1896). Cu aceasta ocaziune patronii stabilimentului industriei de arte grafice Ralian si Ignat Samitca, au redus numarul orelor de lucru, la 9 ore pe zi, reforma ce a fost primita cu entuziasm din partea lucratorilor. Redam aci declaratiunea scrisa, facuta de patroni spre acest sfarsit:

          “Foarte fericiti si maguliti de entuziasmul si dovezile de dragoste si devotament ce ne-au aratat conlucratorii nostri cu ocaziunea impatritei noastre serbari familiare si industriale de azi, in onoarea respectului ce datoram muncii ai carei fideli apostoli ne facem cinste sa ne numaram si in amintirea acestei zile memorabila in viata casei noastre, reducem, cu incepere de azi, numarul orelor reglementare de lucru in stabilimentul nostru si-l fixam la noua ore pentru fiecare zi".
          Cu dor si voe buna inainte!
          (ss) Ralian Samitca
          (ss) Ignat Samitca
          Craiova, 1 Februarie 1897”

     Desvoltarea mereu crescandä a afacerilor si a lucarilor a impus sporirea utilajului si cum in localul construit de Ralian Samitca, in anul 1888 nu mai era loc disponibil pentru plasarea de masini, firma a fost nevoitä in anul 1896 sä ia cu chirie etajul si jumatate din parterul imobilului Ignat Samitca, imobil in care au strämutat sectiunea de litografie la parter, iar sectiunea de legatorie si cartonaj la etaj.
     Aci dispunand de spatiu suficient, s'au adus o noua masina mare si alte masini ajutätoare pentru litografie, cum si numeroase masini pentru atelierele de legatorie si cartonage, cerute atat de nevoia de a executa lucrärile proprii editoriale, cat si de sectiunea de cartonage farmaceutice si industriale, cáreia li se dase o desvoltare insemnata.
     Luctärile ce esiau din atelierele firmei Samitca, erau apreciate in toatä tara si expuse la Expozitiunea Universalä din Paris, din anul 1900, au fost premiate cu medalia de argint, iar la expozitiuna din Bucuresti, din 1906, au obtinut medalia de aur.
     La 1 iunie 1907, Ralian Samitca, dupa o munca rodnicä si neintrerupta de peste 45 ani, se retrase din afacere, care urma sa fie condusa mai departe de cätre Ignat Samitca, in asociatiune cu Demetru Baras, colaboratorul firmei dela 1 martie 1892 si director al intreprinderei, sub forma de Societate in Comanditä si sub firma: Institutul grafic “Samitca”, I. Samitca & D. Baras; Ralian Samitca ramanand numai ca asociat comanditar.
     In perioada de timp ce urmä, incepand din 1907 pana la finele anului 1910, afacerea lua, sub noua alcatuire, o extensiune din ce in ce mai mare, asa ca nici utilajul disponibil si nici localul in care era adäpostit nu mai puteau sä satisfacä cerintele ce se puneau.
     Asociatii hotarira atunci, de comun acord, o másurä radicala: sa creeze o societate anonima cu capital suficient, care sa dea posibilitatea Intreprinderii, pe de o parte de a construi un local propriu, potrivit imprejurarilor, iar pe de alta parte sa sporeasca utilajul, asa ca sa poata corespunde nevoilor.
     La 3 Februarie 1911, Ralian Samitca, dupa o munca intensa de 50 ani, inceta din viata, lasand regrete unanime ca om, cetatean, colaborator, patron, sot si parinte de familie.
     Societatea anonima lua fiinta la 24 Decembrie 1911. La intemeerea ei au participat dintre cei mai de seama cetateni ai orasului. Ea fu constituita la inceput cu un capital redus de lei 500.000 si fu pusa sub conducerea fostilor proprietari ai vechei firme: Ignat Samitca & Demetru Baras, care fura numiti Directori ai Societatii; Presedinte al Cons. de Administratie, se alese def. Ilariu Marian, iar Societatea Anonima incepu sa functioneze sub firma: Institutul grafic Samitca, Societate anonima.
     La inceputul anului 1912 Societatea cumpara un teren intins in strada Mihai Bravu no.4 si tot atunci, dupa o calatorie de studii in strainatate a directorului D. Baras, insotit de arhitectul M. Goldmann din Bucuresti, s'au conceput planurile constructiunii localului technic si administrativ al Societatii.
     Constructiunea s'a inceput in primavara anului 1912, s'a executat in regie sub apropriata supraveghere a directiunii si in toamna anului urmator – 1913 – fiind terminata, s'a savarsit stramutarea atelierelor.
     Intre timp s'au comandat in strainatate, pentru tipografie, prima masina tipografica cu cilindrul in mers continuu, o alta masina mare pentru litografie, o masina de bronzat cum si mai multe masini pentru legatorie si cartonage, cari au sosit toate la timp, asa ca au putut sa fie montate deadreptul in localul cel nou. Multumita localului incapator si utilajului sporit, afacerile societatii s'au desvoltat neintrerupt cu toata conjuctura economica nefavorabila, provocata de razboiul balcanic din 1913 si izbucnirea razboiului mondial in 1914.
     La intrarea in razboiu a tarii noastre, in 1916, directorii Societatii au ramas in teritoriul ocupat si au ferit astfel instalatiunile de distrugere sau rapire din partea inamicului.
     In epoca ce urma imediat dupa incetarea razboiului, 1919, Societatea se resimtea de efectul acestuia, cu atat mai mult ca fusese cu un capital redus de lei 500.000 si fusese deci nevoita sa se angajeze in credite insemnate, spre a termina constructiunea localului si de a plati masinile ce se adusese din nou.
     Odata cu punerea in valoare a noului program, societatea isi ia numele de “Scrisul Romanesc", Institut de Editura si Arte Grafice.
     Noua activitate avea ca puncte cardinale: desvoltarea editurii didactice si muzicale, contact efectiv cu miscarea intelectuala din toata tara, participarea la operile de interes cultural si social si o contributiune cat mai eficace la progresul tiparului romanesc.
     Pentru realizarea in parte a acestui program, s'a recurs la urmatoarele solutiuni: modernizarea instalatiunii, instalarea unei sectiuni de note muzicale, singura existenta la noi in tara, o regrupare a atelierelor pentru a raspunde noilor conditiuni tehnice de dupa räzboi si schimbarea metodelor de lucru de tipar.
     Instalatiunile de tipar, litografie, cules cu mana si mecanic, legatorie, cartonage si note muzicale au fost cu totul transformate si modernizate. Productiunea stabilimentului este azi in tipografie numai, de 2.000.000 de carti anual, fara a pune la socoteala celelalte imprimate, care iau aproape jumatate din puterea de productiune a masinilor tipografice.
     Pentru progresul tiparului si in genere pentru progresul tuturor artelor grafice, Directiunea a scos, nu fara sacrificii, Revista “Grafica Romana” si “Almanahul Grafic”; ambele se tipáresc in atelierele acestui stabiliment sub ingrijirea d-lui Virgil Molin. De asemenea se tiparesc mai toate revistele culturale din Craiova, pe cari le ajuta chiar, in marginile posibilitatii. Dealtcum toate publicatiile esite dela “Scrisul Romanesc” se disting prin nota unui tipar extrem de ingrijit, imbracand intotdeauna o nota originala.
     Ca incheere, directorul stabilimentului isi termina astfel “Lamurirea” sa.
     Activitatea institutului se manifestä pe tot cuprinsul României-Mari si in afara de grija nevoilor materiale, legate fatal de orice industrie, noi ramanem prietenii dezinteresati ai actiunilor culturale si sprijinitorii hotarati ai artelor grafice romane.”
     Sub “tade mark”-ul Samitca au fost publicate majoritatea operelor lui Traian Demetrescu, traducerea Mariei Chitu la Divina comedie (Infernul si Purgatoriul) de Dante Aligheri, Dictionarul universal a lui Lazar Saineanu (care a fost ginerele lui Ralian Samitca). Aici au fost create prestigioase colectii Mica biblioteca a istorioarelor interesante, care devine Biblioteca de popularizare pentru literatura, stiinta si arta, Cartea (cartile) copiilor, Biblioteca (Colectia) romanelor celebre, Oameni de geniu, Autori romani moderni. Bucati alese in versuri si proza din principalii scriitori ai secolului al-XIX-lea (ultima publicata de Lazar Saineanu). Dintre publicatiile periodice tiparite aici amintim: Alarma (1883), Apararea (1895), Carpatii (1884); Cantarul (1885-1886), Economistul (1892), Oltenia (1888-1897), Revista scoalei (1891-1892), Zorile (1889) etc. Regele Carol I a vizitat libraria Samitca in 1884 si a cumparat carti pentru biblioteca liceului care ii poarta numele.
     Dar cei doi nu s-au limitat doar la afaceri ci au contribuit si la bunul mers al comunitatii evreiesti craiovene: Ignat Samitca a fost presedinte al Comunitatii Israelito-Romane de Rit Occidental din Craiova in 1901, preocupandu-se in mod special de templu, scoala si cantina, iar Ralian Samitca a fost presedinte al comunitatii Israelito-Romane de Rit Occidental in 1908-1909. Ralian a scris si o carte: Specimen [de câteva biografii pentru întocmirea publicaţiei] (1896).
     Nu putem incheie fara a aminti ca viata sefarzilor craioveni s-a complicat la sfirsitul anilor ‘30, odata cu lansarea primelor masuri guvernamentale antisemite. Asa de pilda, in 1938 singurele doua familii sefarde care mai ramasesera in Calafat, altadata gazda unei intregi comunitati, Elias si Iarchi, au fost mutate in Craiova. Pe de alta parte insa, acesta a constituit si imboldul necesar pentru infiintarea unui Cerc al tineretului sefard, la initiativa lui Sabetay Sabetay, Salom Aser Eliezer si Iancu Asnas, menit sa tina viu spritul sefard prin acte de cultura (conferinte, biblioteca) si caritate (ajutorarea saracilor, bolnavilor), in conditiile in care din motive tehnice si financiare comunitatea a fost nevoita sa renunte la o serie de traditii (corul, tinerea slujbelor in templul mare care trebuia incalzit, etc.). In plus, comunitatea sefarda din Craiova a contribuit la efortul de razboi al tarii, prin bani (la Imprumutul Reintregirii, al Dotarii Armatei) si obiecte pentru refugiatii din Basarabia si Bucovina. De asemenea, a gazduit peste 800 de evrei evacuati din Siret si Dorohoi, precum si alti refugiati de peste Prut si Carpati.
     Daca inainte de 1940, erau circa 5.000 de evrei in Craiova, astazi mai sunt sub 80, dintre care majoritatea din casatorii mixte.
Surse bibliografice:
     Dr. Leon M. Eskenasi, Istoricul Comunitatii Israelite Spaniole din Craiova, Scrisul Romanesc, Craiova, 1946
     *** International Symposium on Sephardic Jews in South Eastern Europe and Their Contribution to the Development of Modern Society, Craiova 7-8 October 1998, AB Silver Art
     Gr. Cretu, Tipografiile din Romania de la 1801 pina astazi, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1910
     http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/S/samitca%20ignat.pdf
     http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/S/samitca%20ralian.pdf
IMAGINI:
(click pe imagine pentru a vedea toate pozele din categorie)