SEFARZII OTOMANI LA IASI


     Desi repede depasiti de ashkenazii veniti din Polonia, dar si din alte regiuni ale Europei, sefarzii au fost totusi intre primii evrei care au ajuns la Iasi. I-a adus acolo un itinerariu sinuos, care a inceput din Spania si a trecut (mai ales) prin Imperiul Otoman. Multi au venit direct de la Constantinopole, altii insa din Grecia, Serbia, Bulgaria, dupa escale mai lungi sau mai scurte in acele tari.
     Primele surse care mentioneaza o prezenta evreiasca in capitala Moldovei provin din vremea lui Stefan cel Mare, respectiv din cea de-a doua jumatate a secolului al XV-lea. Desi in general e vorba de negustori balcanici (deci macar in proportie covirsitoare, daca nu exclusiv, romanioti si sefarzi) care faceau aici popas in drumul lor de la Est la Vest si invers (si se incaierau cu localnicii, de unde si informatiile despre ei, multe provenind din pricini judecate), totusi frecventa cu care sunt pomeniti in varii documente ne indreptateste sa credem ca existau pe aceste meleaguri grupuri asezate, chiar daca organizate, poate, rudimentar (“trebuie sa fi avut cel putin un haham, o sinagoga, un bazin ritual”, considera istoricul I. Kara(1)). Cel mai cunoscut personaj din aceasta perioada este fara indoiala doctorul sefard Isaac Beg, trimisul lui Uzun Hassan, Shahul Persiei, care sub pretextul tratarii unui picior al domnitorului facea de fapt servicii de intermediere intre Orient si Occident, derulind atit negocieri politice cit si economice. De pilda, stim ca in 1472 a plecat la Venetia de unde s-a intors un an mai tirziu cu doua scrisori adresate de Shah lui Stefan(2). Asta nu l-a impiedicat pe domn sa persecute un grup de negustori sefarzi otomani aflati in trecere prin Moldova la 1476, pe care i-a arestat, i-a torturat si le-a cerut, pentru a-i elibra, rascumparare, amenintind ca in cazul unui refuz le va scoate ochiul drept, ceea ce a si facut. La aflarea vestii, evreii din Constantinopole au apelat la mila sultanului pentru a le razbuna coreligionarii. A urmat apoi campania lui Mehmet al II-lea, terminata cu batalia de la Valea Alba(3). (Incidental, tot un doctor sefard, si tot venind din Venetia, un anume Cohen, precum si eruditul medic evreu otoman Leo Siaa (Arie Yehuda Sia), au avut grija si de Vasile Lupu, ceea ce nu-l impiedica nici pe acesta din urma sa-si marite fiica cu fiul lui Bogdan Hmelnitski, care pentru a sarbatori nunta a organizat un pogrom anti-evreiesc la Iasi in 1652, soldat cu circa 60 de morti(4)).
     Se pare ca evrei sefarzi au emigrat in Moldova mai ales in timpul domniei lui Ştefan IV (1517-1527), deci foarte curind dupa expulzare. Numarul lor a crescut odata cu venirea unor coreligionari din Bulgaria otomana, pentru motive economice dar si politice(5). De la calatorul rus de origine olandeza Leon Peres Balthasar von Campenhausen (1746-1808) stim ca in timpul razboiului ruso-turc (1781-1791), cind a trecut el prin Moldova, sefarzii otomani stabiliti aici in timpul lui Stefan IV inca mai vorbeau si scriau in limba spaniola, e adevarat, cu litere ebraice(6).
     Mai multe surse si indicii duc la concluzia dezvoltarii in Iasi, de pe la 1565, a unei prezente sefarde care a dominat comertul de vinuri si alcool(7). Stim, de pilda, ca evreul portughez otoman Iosef Nassi din familia Mendez, care a fost ridicat de sultanul Selim II la rangul de duce de Naxos şi al Cicladelor, fiind unul din cele mai importante personaje de la Inalta Poarta între 1566 şi 1579 (se pare chiar ca in 1571 Sultanul Selim al II-lea i-a oferit, la alegere, tronul Moldovei sau Valahiei, pe care insa Nassi l-ar fi refuzat, multumindu-se cu rolul de intermediar intre domnitorii romani si creditorii sefarzi din Constantinopole(8)), deţinea monopolul comerţului cu vin din Moldova şi al celui cu ceară şi miere din Polonia. El l-a sprijinit pe Despot Vodă, care in ciuda numelui a dus o politică tolerantă faţă de evrei, pe Alexandru Lăpuşneanu în obţinerea celei de a doua domnii(1564-1568)(9), dar si pe Ioan Voda cel Cumplit (1572)(10). Mai mult decit atit, se pare chiar ca in cursul revoltei produse de fuga lui Petru Schiopul in 1591, un evreu sefard numit Emmanuel aproape a ajuns pe tronul Moldovei(11). De altfel Petru Schiopul s-a imprumutat si el de la zarafii otomani, asa cum atesta actul incheiat cu un oarecare Celebi la 1588(12). Faptul nu este surprinzator, avind in vedere ca, dupa cum indica un document emis la Iasi in 1680, insasi biserica catolica imprumuta bani de la evrei(13).
     Mai tirziu, Aron Emanoil (cunoscut ca Aron Tiranul), fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, care contractase datorii enorme ca să îşi plătească tronul şi bunăvoinţa sultanului, intre altii de la medicul Solomon Ashkenazi (Tedeschi), om cu mare influenta la Inalta Poarta (si care l-a finantat, de altfel, si pe Petru Schiopul), a pus dari noi, ca să-şi poata plăti datoriile, care însă nu au fost suficiente. În timpul răscoalei antiotomane, cauzată intre altele şi de imposibilitatea lui Aron de a-şi plăti creditorii de la Inalta Poartă, au fost ucişi şi 19 evrei „turci”, care se aflau atunci în Moldova(14). De la istoricul Eugen Denize stim ca intre negustorii sefarzi de la Constantinopole activi in Moldova la acea vreme (sfirsitul secolului al XVI-lea) se numarau Haim Cohen si Abraham Mosco (1570-1571), Nachman Tor (1573-1575), Abraham Gambais (1585-1586), si David din Constantinopole (1586-1597)(15). Totusi, surse din timpul domniei lui Ieremia Movila (1595-1606) ne arata ca multi negustori evrei au putut sa-si continue comertul pe ruta Polonia – Imperiul Otoman(16). Mai mult, unii au fost chiar intermediari in jocurile politice: notabilii sefarzi otomani Alberomentes si David Passi au participat la negocierile dintre Polonia si Inalta Poarta din 1590, cind relatiile dintre cele doua tari au cunoscut o scurta perioada de ameliorare(17).
     Existenta unei comunitati stabile este atestata pentru prima oara intr-o relatare de calatorie din 1619, care vorbeste despre comunitatea evreiasca din Iasi, condusa in ultimii circa 40 de ani (deci de pe la 1580) de Rabinul Solomon ben Aroyo, ceea ce indica originea sefarda a (multora dintre) respectivii evrei, dar si asezarea lor permanenta in oras, probabil de la o data si mai veche (cea mai timpurie piatra din cimitirul evreiesc Ciurchi, distrus in timpul Holocaustului, in 1943, era din 1610(18) dupa unele surse, sau chiar din 1467 dupa altele(19)). Insusi numele calatorului, Iosef Solomon Delmedigo, constituie o dovada a importantei comunitatii, intrucit e de presupus ca un mare invatat ca el, fost discipol al lui Galileo Galiei, nu ar fi vizitat un loc lipsit de semnificatie si nu ar fi ramas acolo 11 ani pentru a studia cu Aroyo. Informatia este de altfel confirmata si de un alt calator, Paolo Bennicio din Malta, care a trecut prin capitala moldoveana la 1632(20). In plus, rabinul Aroyo era la rindul lui o mare personalitate, care nu ar fi condus o comunitate nerecunoscuta de autoritati. Astfel, stim de la Mayer Abraham Halevy ca drepturile si obligatiile “breslei” evreilor au fost stabilite prin hrisov domnesc cel putin de la 1622 (documentul aflindu-se in chiar posesia sa) si intarite 44 ani de ani mai tirziu, in 1666, printr-un alt hrisov domnesc, emis de Ilias Alexandru Voda(21). Trebuie spus ca Rabi Solomon Iosef Aroyo, sefard de origine italiana, provenit probabil din familia Arbib din Salonic, era in acelasi timp si medic, dar si un mare cabalist. Dupa 1618 a plecat in Tara Sfinta si a murit la Safed(22).
     La invitatia domnitorului Stefan Tomsa din 1612, dupa rascoala lui Bogdan Hmelnitski din 1648-1649, si la invitatia lui Gheorghe Ghica din 1658, evreilor in majoritate sefarzi otomani din Iasi, a caror statornicie pe aceste meleaguri a fost remarcata la 1656 de calatorul suedez Conrad Jacob Hiltebrandt(23), li s-au alaturat numerosi ashkenazi veniti din Polonia, care si-au construit propria sinagoga in Tg. Cucului (1670) si au fost pastoriti de o alta mare personalitate erudita, Nathan Nata Hanover. Din documentele vremii aflam ca la 1685 in Iasi exista o macelarie evreiasca(24) iar la 1686 gasim mentionata din nou sinagoga din “Mahalaua curelarilor”(25) (cea construita in 1670).
     Totusi, in actele care ne-au parvenit, nu se face diferenta intre sefarzi si ashkenazi, ambele categorii fiind organizate intr-o singura comunitate, ceea ce ingreuneaza orice incercare de refacere a istoriei sefarzilor din Iasi (spre deosebire de Bucuresti, unde au existat doua comunitati distincte, cel putin din 1730 si pina in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cind cea sefarda a disparut, putinii membri ramasi fiind incadrati in comunitatea ashkenaza).
     Stim totusi ca la sfirsitul secolului al XVII-lea la Iasi a trait un mare erudit sefard, medicul Iosef Conian, un contemporan mai putin cunoscut al mult mai celebrului Daniel de Fonseca, evreu maran care a servit nu unul, ci trei domnitori valahi (Constantin Brancoveanu, Nicolae Mavrocordat si Grigore Ghica). Se pare ca Iosif Conian, pentru care a venit la Iasi, ca sa-l viziteze, insusi renumitul cercetator Tobias Cohen, facea parte din familia sefarda Conigliani, si a fost ultimul medic sefard care a practicat in Moldova la sfirsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea(26).
     Un alt doctor sefard otoman renumit pentru priceperea sa care s-a asezat in Iasi a fost Nissim, fiul lui Boaz, decedat in 1825. Nissim venea din insula Rodos, unde isi facuse studiile, insa familia sa era din Ierusalim. Nu se stie cu exactitate anul cind a ajuns in capitala Moldovei, insa se stie ca aici s-a casatorit si a avut multi copii. In mod paradoxal, se pare ca prefera sa se imbrace dupa obiceiul evreilor polonezi(27).
     In timpul domniilor fanariote (respectiv incepind din 1711) a fost instituita institutia hahambasiei, adica a sefului de cult numit si nu ales, cum fusese cazul anterior. Era vorba de o pozitie autorizata de Inalta Poarta. I. Kara ne informeaza ca “dupa o traditie neverificabila primul numit in acest post a fost rabinul Naftali ben Itzhak [Cohen], care ar fi vindecat de o boala grea pe niste inalti demnitari turci, fiind rasplatit cu numirea in acest post nou creat in anul 1724. El a murit la Constantinopol fara a fi exercitat functia”(28). Functia a fost preluata de fiul sau Yeshaia, apoi intre 1724 si 1743 de fiul acestuia Betzalel (despre care stim dintr-un document emis de Constantin Mavrocordat ca incasa taxe cam mari(29)) si respectiv de fiul celui din urma, Isaac (caruia in 1756 Constantin Racovita ii acorda varii privilegii in semn de apreciere pentru bunul sau renume(30)). Atunci cind Isaac a primit, de la fiul lui Constantin Voda, in 1764, si jurisdictia asupra evreilor valahi, a pasat-o fratelui sau Yeshaia, care a murit la Bucuresti in 1763 si pe a carui piatra tombala sta scris “aici se odihneste un barbat integru si cinstit, fiul unor martiri, seful cel invatat, invatatul nostru Isaiahu, fiul rabinului, invatatul nostru Betzalel Hacoen, presedinte al tribunalului rabinic si capetenia invatatilor din comunitatea Iasi, care a decedat si a mers in lumea sa in ziua de luni 14 a lunii tamuz […]”.(31) (Paradoxal, desi e vorba de o numire otomana, familia era askenaza, din Poznan, Polonia).
     In momentul in care comunitatea din Iasi s-a hotarit sa desfiinteze monopolul dinastic asupra pozitiei, a fost ales rabinul Marek cel Intelept (Mordechai ben Moshe Chaim), care s-a bucurat de sprijinul evreilor veniti din Bucovina, Ucraina, Galitia si Rusia. (Incidental, starostele breslei la 1755 a fost confirmat de Alexandru Ghica Voda sub numele de “Marco Jidov”(32)). Acesta este probabil si motivul pentru care o buna parte din comunitate a refuzat sa-i recunoasca autoritatea, alegindu-l in schimb pe Naftali, fiul lui Isaac Cohen, rabinul precedent, intorcindu-se asadar la linia impusa de otomani. Trebuie mentionat ca in mod cu totul neasteptat, Naftali s-a bucurat chiar de protectia Imparatesei Ecaterina a II-a cea Mare a Rusiei (1762-1796), care a emis in momentul ocuparii Moldovei (1788) un ordin de aparare a lui si a intregii comunitati de orice fel de act samavolnic, cei care incalcau ordinul urmind a fi aspru pedepsiti(33). Mai mult, in ultimul an al administratiei rusesti (1791), fortele de ocupatie i-au dat si dreptul de a percepe o taxa pe taierea carnii pentru acoperirea cheltuielilor sale(34). Naftali a fost apoi reconfirmat de Mihai Constantin Sutu (1793), Alexandru Callimah (1795) si Alexandru Ipsilanti (1799). Dinastia a continuat cu fiul sau, Avram, care a murit tinar, si s-a terminat cu Iaacov, care minor fiind a fost tutelat de unchiul lui Yeshaia (Shaim in documentele romanesti). Si cu Shaim, care a fost pina la urma titularizat pe post, s-a incheiat perioada (si institutia) hahambasiei (1834)(35).
     Desi e greu de facut diferenta in lipsa unor informatii clare, intre conducatorii laici ai comunitatii evreilor paminteni gasim nume cu o clara sonoritate sefarda. La 1824 unul dintre starosti era Marco Marcovici, iar la 1830, cind autoritatile au propus unor fruntasi sa preia conducerea obstii, intre ei s-a numarat si negustorul Leiba Carniol(36). Leiba Carniol a fost reconfirmat epitrop si intr-un hrisov domnesc de la 1840, alaturi de Hascal Kaufman(37). (De altfel un magazin de manufactura cu pret fix apartinind unui Lupu Carniol avea sa fie mentionat pe strada Stefan cel Mare [strada principala din Iasi] la 1890 [alaturi de alte 14 magazine si case evreiesti](38)).
     Este interesant de mentionat ca in perioada domniilor fanariote negustorii evrei paminteni se bucurau de protectia Imperiului Otoman in fata suditilor, de obicei mai potenti economic si financiar(39). Aceasta protectie se extindea si asupra altor aspecte ale vietii evreiesti. Stim de pilda ca atunci cind in 1726 evreii din Onitcani au fost acuzati de omor ritual, ceea ce a declansat o campanie virulenta condusa de insusi domnitorul Mihai Racovita, care le-a cerut o rascumparare imensa pentru a-i achita, in ajutorul victimelor a sarit un important negustor otoman, furnizor al Inaltei Porti, Rafael Basarghian Basha. Acesta l-a informat pe sultan, care l-a mazilit pe print(40). Vizibil neimpresionati, negustori sefarzi otomani au continuat sa treca prin Iasi, dar si sa se aseze, asa cum reiese dintr-o serie de documente emise de Constantin Mavrocordat la 1742(41) si respectiv 1743(42). Pe de alta parte insa, in 1746 Ioan Mavrocordat a condamnat la moarte pe un evreu pentru ca l-a pirit la Constantinopole(43).
     In general, documentele emise de autoritati in prima jumatate a secolului al XIX-lea atesta o relatie buna cu comunitatea evreiasca, ce pare sa se fi bucurat de aprecierea si respectul domnitorilor. Mai mult, Grigore Ghica a permis chiar elevilor evrei accesul in scolile publice(44), care isi vor inchide, insa, portile in fata lor la sfirsitul secolului, ceea ce va duce la aparitia scolilor israelito-romane. (Incidental, la Scoala israelito-romana Junimea no.1 a predat insusi Ion Creanga(45)). In acest context favorabil, au continuat sa se aseze in Iasi evrei sefarzi veniti din Imperiul Otoman, insa nu sunt identificati ca atare in documente si organizarea comunitara.
     Pentru a concluziona, inexistenta unei comunitati distincte, explicabila in conditiile covirsitoarei majoritati ashkenaze incepind inca din secolul al XVII-lea, face, din pacate, imposibila o cercetare mai detaliata a prezentei sefarde la Iasi. Asa cum mentionam la inceput insa, sefarzii otomani ramin pina la urma intre primii evrei care s-au asezat in capitala Moldovei, fie ca veneau direct de la Constantinopole fie din tarile balcanice aflate sub dominatie otomana (Bulgaria, Serbia, etc.).
Note
     (1) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, Bucuresti, 1997, p. 13.
     (2) Pentru mai multe detalii vezi Yitzchak Kerem, “The Sephardic Presence in Romania. Tradition and Modernity”, in Danielle Delmaire, Lucian Zeev Herscovici, Felicia Waldman (eds.), Romania, Israel, France: Jewish Trails, Volume in Honor of Professor Carol Iancu, University of Bucharest, 2013, p. 96.
     (3) Victor Eskenasy (ed.), Izvoare si marturii despre evreii din Romania (IMER), vol. I, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Republica Socialista Romania, Centrul de documentare, Bucuresti, 1986, p. 14-15.
     (4) Lucian Zeev Herscovici, YIVO Encyclopedia, http://www.yivoencyclopedia.org/article.aspx/Iasi
     (5) Yitzchak Kerem, “The Sephardic Presence in Romania. Tradition and Modernity”, p. 96.
     (6) Eugen Bernard Denize, “The Sephardic Jews in Wallachia and Moldova, Sixteenth to Nineteenth Centuries,” in Paul Cernovodeanu (ed.), The History of the Jews in Romania, vol. 1, From its Beginnings to the Nineteenth Century, Goldstein-Goren Diaspora Research Center, Tel Aviv University, 2005, p. 63.
     (7) Alexander Avraham, YIVO Encyclopedia, http://www.yivoencyclopedia.org/article.aspx/Sephardim
     (8) Yitzchak Kerem, “The Sephardic Presence in Romania. Tradition and Modernity”, p. 95
     (9) M. A. Halevy, Comunitatile evreiesti din Iasi si Bucuresti pina la zavera (1821), Sinai – Anuar de Studii Judaice, III, Bucuresti, 1931, pp. 37-42.
     (10) Yitzchak Kerem, “The Sephardic Presence in Romania. Tradition and Modernity”, p. 95.
     (11) Eugen Bernard Denize, “The Sephardic Jews in Wallachia and Moldova, Sixteenth to Nineteenth Centuries,” p. 67.
     (12) IMER I, p. 58.
     (13) Idem, p. 119.
     (14) N. Iorga, Istoria evreilor în ţările noastre, în Analele Academiei Române, Seria II, Memoriile Secţiei Istorice, t. XXXVI, nr. 7, Bucureşti, 1913, p. 25.
     (15) Eugen Bernard Denize, “The Sephardic Jews in Wallachia and Moldova, Sixteenth to Nineteenth Centuries”, p. 61-62.
     (16) Constantin Rezachevici, “The Jews in the Romanian Principalities, Fifteenth to Eighteenth Centuries”, in Paul Cernovodeanu (ed.), The History of the Jews in Romania, vol. 1, p, 47.
     (17) Mihail Spielmann (ed.), IMER vol. II/1, Bucuresti, 1988, p. 195.
     (18) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 13.
     (19) H. Gherner, Beno Wachtel, Evreii ieseni in documente si fapte, Tipografia Opinia, Iasi, 1939, p. 6.
     (20) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 14.
     (21) H. Gherner, Beno Wachtel, Evreii ieseni in documente si fapte, p. 9.
     (22) Baruch Tercatin, Lucian Zeev Herscovici, Prezente rabinice in perimetrul romanesc, sec. XVI-XXI, Hasefer, Bucuresti, 2008, p. 81.
     (23) IMER I, p. 104.
     (24) Idem, p. 121.
     (25) Idem, p. 122.
     (26) Eugen Bernard Denize, “The Sephardic Jews in Wallachia and Moldova, Sixteenth to Nineteenth Centuries”, p. 73.
     (27) IMER III/1, p. 522.
     (28) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 23.
     (29) H. Gherner, Beno Wachtel, Evreii ieseni in documente si fapte, p. 9.
     (30) Idem.
     (31) IMER II/2, p. 45.
     (32) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 23.
     (33) IMER II/2, p. 326.
     (34) Idem, p. 358.
     (35) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 24.
     (36) Idem, p. 30-31.
     (37) H. Gherner, Beno Wachtel, Evreii ieseni in documente si fapte, p. 14-15.
     (38) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 50.
     (39) Paul Cernovodeanu, “The Jews of Moldova and Wallachia, 1711-1821”, in Paul Cernovodeanu (ed.), The History of the Jews in Romania, vol. 1, p. 95.
     (40) Idem, 107.
     (41) IMER II/1, p. 132.
     (42) Idem, p. 162.
     (43) Idem, p. 171.
     (44) I. Kara, Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, p. 15, 19.
     (45) Idem, p. 36.
IMAGINI:
(click pe imagine pentru a vedea toate pozele din categorie)