(1895, Bucureşti – 1960, Paris)

Pianistă, născută în familia Haskil-Moscuna, formată la Conservatorul din Viena și Paris. Are numeroase turnee cu cei mai renumiţi dirijori ai vremii, iar concertele sale sunt un eveniment al vieţii culturale pariziene, elveţiene și românești. Personalitatea ei, dedicată studiului și cititului, depărtarea de casă14, fragilitatea ei, datorată bolii care o chinuia o fac să fi e retrasă, dar se bucură de prietenia lui Dinu Lipatti, George Enescu sau chiar Charlie Chaplin (care este vecinul ei când se stabilește în Elveţia). Personalitatea ei este încă un reper, păstrat de înregistrările Pathé Philippe ale vremii și prin faptul că există o stradă Clara Haskil în localitatea Vevey din Elveţia (unde a rezidat din 1942 până în 1960). Este înmormântată în cimitirul Montparnasse (Paris).

Despre prietenia cu Dinu Lipatti vorbește Madeleine Lipatti pentru Radio Köln, pe 5 decembrie 1965:

La Paris, în 1934… la sfârșitul unui concert dat de Clara Haskil la prinţesa de Polignac, Lipatti o abordă pentru a-i spune entuziasmul său. Din această întâlnire s-a născut o prietenie care va dura 16 ani. La Paris se vedeau foarte des, își telefonau zilnic, chiar și de mai multe ori pe zi… Diferenţa de vârstă dintre ei nu avea nici o importanţă, similitudinea gusturilor lor, a aspiraţiilor lor a creat o camaraderie frăţească, aproape o complicitate… Le plăcea mult să cânte împreună la două piane, au dat chiar concerte la Paris, înainte de război, în public și în case particulare… După sosirea noastră în Elveţia, Clara venea deseori să ne vadă, ea locuind de multe ori în încântătorul oraș Vevey, la marginea lacului Leman… Clara sosea la noi la sfârșitul dimineţii, dejunam împreună, conversaţia era animată, veselă. Lui Dinu îi plăcea să-și tachineze prietena „Clarinette” (cum îi spunea mereu), reușea să o dispună dacă era tristă sau neliniștită, de câte ori n-a certat-o el că este atât de modestă, că se îndoiește de ea… După fi ecare concert al Clarei, Lipatti era emoţionat, profund mișcat, entuziast…

Cea mai puternică impresie pe care am resimţit-o a fost aceea a unui concert de sonate dat de Clara Haskil și George Enescu, marele compozitor și violonist român, la Vevey. Se știe ce admirabilă, incomparabilă colaboratoare era Clara pentru iluștrii săi parteneri. Cu Enescu nu era numai o colaboratoare pe plan muzical, era același izvor care ţașnea, același suflu… care dădea viaţă muzicii. Am avut atunci o viziune de paradis.

Charlie Chaplin era printre puţinii care o făceau să râdă. Chaplin și însuși Charlot erau sub vraja fragilei Clara.

Prietenă a lui Charlie Chaplin, Clara Haskil… era oarecum vecină… și marele actor o invita adesea la el, iar la desert ea îi cânta câteva pasagii. …Se adapta cu plăcere, ea, cea foarte timidă, la această dorinţă de a cunoaște a unui artist. …Clara nu putea să se împiedice să surâdă povestind astfel Mozart și Beethoven acestui mare clovn, pentru moment cuminţit.

Chaplin avea chiar darul de a o face să râdă în hohote. Într-o seară oarecare, în mod deosebit, când ea îl văzu pe Chaplin redevenit Charlot, ridicându-se brusc de la masă, repezindu-se cu farfuria să golească, cu gesturi de prestidigitator, conopida în sos morney în ghiveciul unei plante verzi: „Nu aș fi vrut să jignesc pe bucătarul meu, el nu știe că detest conopida”. De asemeni, uneori Chaplin mergea până la a imita pe pianiști virtuozi cu un cabotinaj exagerat, ceea ce incita pe Clara, pianista autentică