(1890, Burdujeni – 1941, Bucureşti)

Fotoreporter al interbelicului, marchează vizual această perioadă și este considerat unul dintre cei mai buni fotografi români. Va începe să publice în 1912, sub numele Behrman, Bermann și mai târziu chiar Urseanu (Berman în limba română). Infl uenţat la începutul carierei de fotografi i de studio își începe adevăratele experienţe ca fotoreporter de război. Atașat unui regiment în timpul Primului Război Mondial, Berman e surprins la Odessa de revoluţia rusă. Din păcate, clișeele sale de atunci s-au pierdut. Aici o cunoaște pe soţia sa, Raisa, și se căsătorește. Se stabilește la Istanbul (pe atunci Constantinopol) în perioada 1920-1923, unde va lucra în calitate de corespondent-fotoreporter pentru mai multe ziare române și străine. Între 1925 și 1938, Berman este în principal fotograful ziarelor Adevărul și Dimineaţa, ilustrând multe din reportajele lui F. Brunea-Fox9, care i-a fost și un prieten apropiat. Acesta relata că:

Berman n-a fost un vulgar salahor al meseriei. Ci un profesionist de înţeles înalt. În mâna lui de dresor, cutia cu lentile nu era o simplă sculă menită să îndeplinească o strictă funcţiune automată. Devenea un organ altoit pe inteligenţă diriguitoare, încă un nerv optic, încă o antenă. Așa se explică rezultatele uimitoare ale colaborării dintre om și lucru, confundaţi într-o singură armonie… În mâna lui Berman, ca la alţii vioara, aparatul cu ochean se umaniza.

A lucrat pentru un număr impresionant de publicaţii11, pe un registru diferit, de la fotografi e de război, fotografie ofi cială, fotoreportaj, până la portretele ce .nsoţesc anchetele sociale ale lui Dimitrie Gusti, sau portrete informale ale Casei Regale (documentează ascensiunea lui Carol al II lea și copilăria regelui Mihai I). A lucrat corespondenţe pentru agenţiile de presă Associated Press și Scandinavian Newspaper Press și a avut numeroase colaborări cu New York Times, sau National Geographic.

Fiica lui își amintește de umorul lui care transpare din fotografii, dar și în felul în care se raporta la personajele orașului.

Era un tip foarte spiritual. Nu mai spun de farsele pe care le făcea de 1 aprilie. Apăreau în ziar în Dimineaţa sau Adevărul, păcălelile lui de 1 aprilie. Și ţin minte una foarte… La Cercul Militar, Casa Centrală a Armatei, de acolo aveam obiceiul să luăm mașină până acasă sau ne plăcea foarte mult cu trăsura, cu birja. Și a anunţat prin ziar că o barză a poposit pe semaforul de la Bd. Elisabeta, colţ cu Calea Victoriei și a făcut un montaj fotografic: o barză într-un cuib cocoţată sus pe semafor. Invita publicul să vie să vadă barza! Acolo era un surdo-mut agent de circulaţie și s-a mirat teribil agentul că atâta lume era topor acolo să vadă barza care a poposit pe Calea Victoriei și s-a supărat, căuta să decongestioneze. Asta vă povestesc ca să vă daţi seama ce om glumeţ era, da. Și atunci unul din privitori a văzut că ăsta făcea crize de nervi și făcea gestică că nu știe de ce s-a aglomerat, atunci a venit cu ziarul Dimineaţa în faţa lui și a arătat barza acolo. Atunci și-a dat seama, a văzut și Berman scris, îl cunoștea din vedere că lua de acolo întotdeauna mașină, era staţia lui (râde). Și când a venit i-a făcut așa (arată obrazul). Din ziua aia am fost și noi cunoscute că suntem familia lui Berman.

Știu că noi veneam de foarte aproape de la Opera, unde făceam școală de balet. Veneam să-l luăm pe tata seara de acolo, .nsoţite de mama. Toată copilăria mergeam să-l luăm pe tata la masă și atunci ne duceam undeva în împrejurimi: o dată la Carul cu Bere, o dată la Caffe Royal, altădată la alte restaurante, că seara nu mai era timp să pregătim. Noi când veneam aveam un consemn să nu dăm buzna la laborator: Tata, am venit! Da? E, mai duceţi-vă la un cinema, că eu mai am treabă. Și ne duceam la unul dintre cinematografe (pe Bd. Elisabeta). Întrebam: Și cum o să ne găsești? Păi, o să îmi spuie oamenii de la intrarea în cinema! Și într-adevăr noi nu îi spuneam la ce cinema mergem că nu eram hotăr.ţi ce fi lm vrem să vedem și el venea și întreba pe domnii de la control: Familia mea nu e aici? (râde). Îi răspundeau poate: Nu sunt aicea, dar .ncercaţi alături! Erau cinematografele unul lângă altul. Când dădea de noi ne duceam împreună la unul dintre restaurantele astea și era o veselie la masă.

Din păcate, în timpul legilor rasiale studioul şi laboratorul lui au fost închise, iar aparatura, materialele şi fondul de fotografii, confiscate. Berman devenise indezirabil ca fotograf evreu. La scurtă vreme s-a îmbolnăvit grav. Deşi în anul 1946 a fost instituit, în memoria sa, de către Sindicatul Ziariştilor, Premiul Iosif Berman pentru cel mai bun reportaj fotografic, pozele sale au fost puţin circulate şi din ce în ce mai uitate în perioada comunistă. Fotografi ile cu ţăranii fericiţi nu serveau luptei de clasă. Redescoperirea lui Berman coincide cu deschiderea Muzeului Ţăranului Român şi redescoperirea colecţiei lucrate pentru Dimitrie Gusti. Urmează studii, expoziţii şi fi lmul documentar dedicat de Alexandru Solomon, Omul cu o mie de ochi (2001).