(Froim Moise Schwartz; 1812, Focșani – 1870, București)
Negustor ambulant, recunoscut ca primul scriitor popular evreu de limbă rom.nă. Este poreclit întâi Moise evreul, apoi Moise Vestitul sau Vestitul din Ţara Românească și mai târziu Moise Cilibi (cilibiu fi ind folosit ca titlu de respect pentru inteligenţa sa).
Își adună pildele într-o cărticică din 1858, care va fi urmată de alte 14 broșuri, multe în câteva ediţii anuale. Cărticelele erau scoase in zece mii de exemplare, un adevărat record al vremii. De altfel, Moise Cilibi nu știa să citească decât evreiește și dicta oricui găsea pildele sale, pe care le și numerota (George Călinescu îl numește în Istoria literaturii române, geniu oral fără știinţă de carte). La tipografi e i se reciteau textele și de multe ori adăuga pe loc altele noi. Despre această pedanterie a formei mărturisea I. L. Caragiale: Dacă sunt ceea ce sunt, aceasta o datorez lui Cilibi Moise. Observând mirarea mea, adăugă: Cilibi Moise era prieten cu tatăl meu și venea adesea la el. Din când în când îmi dădea o hârtie ce purta un număr curent (era numărul lui de control că nu e indus în eroare) și îmi dicta niște cuvinte și îmi striga: Șterge, mă prostule și dicta din nou același lucru cu alte cuvinte, în altă formă, mai concentrată. De la un scris la altul se tot gândea, spre a găsi o formă mai potrivită. Aceasta mi s-a întipărit în minte și m-a făcut să .nţeleg că nu se scrie cum .ţi trăznește prin cap, ci trebuie chibzuit și muncit la scris.
Cărţile sale erau tipărite în preajma anului nou şi date în dar, însă dacă erau cumpărate preţul fl uctua în funcţie de persoană.
El cunoștea doar pe fi ecare din scoarţă în scoarţă, le știa doar la toţi spiţa neamului. Apoi când Cilibi Moise spunea „mă prostule” o spunea în glumă, o spunea cu prieteșug. Către mulţime se adresa numai cu vorba Domnilor, că unde sunt mulţi, nu-i unul și mulţimii se cuvine cinste. Dar și cu lumea mare vorbea tot drept făţiș, verde în faţă.
Personalitate agreabilă, va reuși cu umor să facă publicitate marfei sale (Marfă ruptă gata pe un sfanţ bucata, O gheată pe bani și una de pomană4) și un renume ca negustor ambulant de mărunţișuri prin ţară și apoi în București (lângă Tribunal, pe Calea Rahovei și mai târziu pe strada Carol sau strada Șelari): Era un negustor de mobile vechi pe strada Șelari, foarte hazliu și când te prindea, spunea atâtea încât nu .ţi mai venea să pleci. Toate câte le știa el le publica în broșuri, reclame. Paturile le recomanda așa: pat pentru o persoană, un galben, pentru două persoane doi galbeni. Unul peste altul, mai eftin5.
Adresându-se cu umor problemelor din viaţa oamenilor simpli, fără deosebire de naţionalitate, devenise un adevărat erou popular printre ţărani și negustori, ajutând la nevoie mulţi nevoiași. Venirea lui în târguri era considerată un adevărat eveniment și câștiga mai mult din vânzarea cărticelelor decât din marfa adusă.
Din pildele lui Cilibi Moise:
– Două feluri de indivizi sunt fuduli pe acestă lume, un slujbaş mic sau un prost mare.
– Precum molia strică haina aşa strică şi pizma pe om.
– Dumnezeu nu se uită la mâinile pline ci la cele curate.
– Timpul este o scară, unul urcă, altul coboară.
– Acel care deosebeşte om de om nu este om.
– Prietenia rudeşte oameni şi interesul îi desrudeşte.
– Câinele ce latră nu muşcă, vrăjmaşul ce tace, teme-te de el.
– Cearta în public e prostie, pe câmp e hoţie şi în casă sărăcie, iar unde e linişte şi unire e mare avuţie.
– Femeia de la naştere şi până la moartea ei are patru perioade în care are trebuinţă de patru lucruri: primul period: păpuşa, al doilea: oglinda, al treilea: broderiile şi al patrulea: cartea de rugăciuni.
– Unele muieri se gândeşte cu ce să se îmbrace şi bărbaţii lor pe cine să desbrace.
– Sunt unele muieri aşa de vrednice: în lipsa bărbatului fac de toate, până şi copii.
– Foametea şi boala strică amorul.
– Tinereţea este uşoară ca pasărea, bătrâneţea e grea ca o piatră.
– Cel mai greu lucru e adevărul, de aceea prea puţini îl poartă.
– Patru lucruri topesc bogăţia: lăcomia, jocurile de cărţi, resbelul şi femeile.