(Nacht Stroe, 1905, Răcăciuni – 1990, Tel Aviv)

Actor de revistă și regizor. A făcut parte din celebrul cuplu Stroe și Vasilache24 care a jucat în spectacolele de revistă ale companiei Stroe Vasilache la Teatrul Majestic, la Compania Cărăbuș a lui Constantin Tănase, la Teatrul Atlantic etc. Cei doi au jucat împreună și în primul fi lm muzical românesc, Big Bang (1935), care reda povestea unor șomeri optimiști care câștigă la loto (în fapt o reclamă pentru Loteria de stat). Printre șlagărele scrise și compuse de N. Stroe amintim „Trurli Trurli”, „Du-mă acasă, măi tramvai”, „Morăriţa”, „Ninge, ninge” sau „Dragoste, poveste veche”.

Numele și notoritatea sa se leagă în special de emisiunea „Ora veselă” care se transmitea la Radio București în fi ecare duminică de la ora 14.30. Prima emisie a avut loc la 9 ianuarie 1929. Iată ce povestea Stroe despre aceste începuturi în memoriile sale:

Văzând deja din primele emisiuni că succesul noastru la radio este în plină creștere, într-o zi, pe holul spre cabinele noastre la Alhambra din Sărindari, ne vine ideea ca viitorul scheci la radio să fi e frumos legat, să creăm o melodie care să se repede de-a lungul emisiunii. Cum pe sală era un pian pentru repetiţii, Vasilache deschide capacul și o inspiraţie fericită îl duce la refrenul Alo! Alo! Aici e Radio Stroe și Vasilache… lache… lache… lache. Acest refren s-a repetat în emisiune de vreo 4-5 ori. Ceea ce nu voi uita niciodată este că la sfârșitul emisiunii, ieșind pe stradă, în faţa clădirii vechi a radioului, am văzut mai multe capete vesele ieșite pe la ferestre și la balcoane, cântând melodia cea nouă și strigând după noi: Lache… lache.. lache! Acesta a fost botezul nostru. Proclamarea duetului Stroe și Vasilache. Când am ajuns pe strada Gen. Berthlot și din tramvaie lumea ne striga: Stroe și Vasilache… lache… lache! Vasilache a spus foarte emoţionat: Stroe! Am pocnit-o!… În fond acesta a fost secretul succesului nostru. Veșnica preocupare, dătătoare de inspiraţii, de idei ingenioase, de melodii și de spectacole. Prietenia noastră a rămas de pomină…

În faţa legilor rasiale care-l obligă pe Stroe să nu mai joace în teatre românești, Vasilache decide să își susţină prietenul. Într-o atmosferă de solidaritate colegii din fostele teatre, publicul evreiesc și publicul românesc vine la reprezentanţiile de la teatrul Barașeum care trebuia să se compună din actori de la teatre diferite, cu registre diverse și care dincolo de toate provocările reușește să facă lumea să cânte, să viseze sau să râdă27. Veneau constant la spectacole: Vasile Vasilache, Constantin Tănase, Lily și N. Carandino, Mihai Ralea, Pamfi l Șeicaru, Soare Z. Soare, N. Vlădoianu și Bâzu Cantacuzino, eroul aviator etc. La premiera cu „Corabia lui Stroe”, Vasilache i-a strigat din sală „Sunt alături de tine Stroiţă!”. Tănase îi dă pe ascuns o serie de spectacole de regizat la teatrul Cărăbuș și îl susţine financiar.

La premiera comediei muzicale „Firfirică”, Stroe joacă din culise și este recunoscut de public: „Eu ascuns în cabina regizorului de culise – spune Stroe – eram conștiinţa lui și-i răspundeam la microfon când mă întreba Firfirică: Crezi că o să fi e bine, soro? Eu – Sigur, nu fi trist Firfirică! Tu nu știi cântecul Roata morii se-nvârtește ţac, ţac, ţac? Spectatorii în sală mi-au recunoscut vocea și au început să aplaude. Imediat un inspector de la Minister a urcat pe scenă să afle cine a vorbit, dar eu fugisem pe ușa din spate”.

Stroe și Vasilache rămân un reper al prieteniei adevărate, care trece dincolo de război și de moartea timpurie a lui Vasilache, în timpul bombardamentului asupra Bucureștilor din 4 aprilie 1944.

După emigrarea în Israel (1977), își continuă cariera în teatrul de revistă, dar nostalgiile rămân acasă, la București:

De multe ori mă întreabă pe stradă câte un amic: „Spune Domnu Stroe, nu-ţi e dor să mai vezi Bucureștiul? M-aș duce dar sunt bolnav. Ce ai? Gâtul! Ce e cu gâtul? Nu pot să întorc gâtul să mă întorc înapoi, că rămân strâmb…” […] La București, de exemplu, clipele romantice erau plasate în Cișmigiu. Chiar și cântecul lui Ion Vasilescu spunea: Te aștept diseară-n Cișmigiu… Ţi-aduci aminte cum te plimbai cu barca cu aleasa inimii și treceai pe sub podul de peste lac… Iar lanurile de fl ori împrejur îţi îmbătau ochii și nările… Comedia „Contele de Cișmigiu”, Bing și Bang din film, începeau pe o bancă din Cișmigiu… Mai ţii minte? Și mai ţii minte Piaţa Matache? Unde domnea abundenţa? Mirosea a pește proaspăt, hălci de carne de vacă, patricieni la grătar, zarzavaturi de tot felul, murături la butoi, usturoi și fl ori, tot felul de fl ori… Azi ce-o mai fi în Piaţa Matache?