(Craiova, 1885 – Bucureşti, 1955)

Profesoară specializată în educarea copiilor cu deficienţe mintale, pionier al învăţământului defectologic în România. După terminarea liceului la Brăila, Otilia Moscuna şi-a continuat studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (absolvită în 1909). A fost preocupată şi a studiat intens, teoretic şi practic, problema educării copiilor întârziaţi mintal şi a reintegrării lor, în special a celor oligofreni de gradul al II-lea, complet dependenţi de însoţitori (care nu puteau să se spele sau să se îmbrace singuri, nu puteau citi sau scrie etc.). În studiul individual a aplicat metoda reflexelor condiţionate, adaptată fiecărui copil, pentru care a confecţionat şi propriile materiale didactice.

La începutul activităţii îşi recruta elevii la recomandarea unor medici de specialitate, neurologi, endocrinologi sau psihologi. A organizat şi condus timp de 14 ani, în propria sa casă, un curs particular pentru alfabetizarea copiilor oligofreni şi deprinderea comportamentului în societate. Munca ei a fost cunoscută şi apreciată în mediile de specialitate.

Aşa cum preciza şi profesorul C. I. Parhon:

“Era o distinsă pedagogă, preda după metode înaintate, pavloviste. Îşi formase singură o frumoasă cultură de specialitate: psihologie, pedagogie, medicină generală, endocrinologie. Păstrez Otiliei Moscuna amintirea unui colaborator meritoriu şi a unui vrednic pionier în aridă activitate de educare şi instruire a copiilor năpăstuiţi de natură prin deficienţe mintale .”

După reforma învăţământului din 1948, a creat prima şcoala ajutătoare din Bucureşti, unde a fost directoare până la sfârşitul vieţii. În presa vremii au apărut apeluri ale Otiliei Moscuna pentru a da o şansă acestor copii prin şcolarizare specială:

“O şcoală nouă. Liceul nr. 4 fete adăposteşte şcoala specială pentru copii cu dezvoltare mintală întârziată. Sunt copii de vârsta şcolară.

Ei nu au putut vorbi, acum vorbesc. N-au putut învăţa în alte şcoli citirea, acum citesc.

N-au putut scrie, acum scriu. N-au putut număra, acum socotesc.

În şcoală ei sunt educaţi şi redaţi societăţii, învaţă a munci.

Este înduioşător să-i vedem adunaţi în şcoală şi nu rătăcind pe străzi.”