(Ploiești, 1878 – București, 1953)

Ziarist, proprietar și director al revistei Ilustrațiunea Română (1911-1916 și 1929-1939), membru fondator al Oficiului Român de Publicitate (1929). Samuel Ascher Moisescu s-a născut în 1878 la Ploiești, al șaselea și ultimul copil al lui Buhor Ascher Moise(scu) și al Leei Halfon, ambii supuși greci (deși Lea era născută la Constantinopole). Cu toate că provenea dintr-o familie relativ înstărită, Samuel a preferat să se întrețină din munca proprie. Astfel, schimbarea secolului l-a găsit angajat ca mic funcționar la o firmă din București, dar curând a decis să devină ziarist. După trei încercări de a fonda o revistă numită Ilustrațiunea Romănă, după model francez, una în 1891-1892, una în 1901 și una în 190331, în 1911 S.A. Moisescu a fondat acea Ilustrațiune Română care avea să devină un reper al presei românești din epocă (deși astăzi puțini mai știu de ea). Revista a funcționat timp de 5 ani sub conducerea lui A. de Herz, căruia i s-a alăturat Jean Steriadi. Între colaboratori se numărau în 1913 Duiliu Zamfirescu, Mircea Dem Rădulescu, Haralamb Lecca, George Cair, Al. Cazaban, D. Karnabatt32, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Dumitru Anghel, Corneliu Moldoveanu, Şt. O. Iosif, Radu D. Rosetti, T. Teodoru, L. Bachel, Ion Minulescu, Victor Eftimiu. În 1915 li s-au adăugat G. Diamandy, I. Dragoslav, Tzigara Samurcaș. Ilustrațiile revistei erau asigurate de Nicolae Vermont, Theodor Pallady, Camil Ressu, Solomon Sanielevici.

Cu tot succesul de care se bucura, în 1916 revista a fost nevoită să-și înceteze apariția datorită situației create de intrarea în război a României.

În această perioadă S. A. Moisescu l-a întâlnit pe Stelian Popescu, directorul Universului, care în ciuda cunoscutului său antisemitism feroce și a orientării de extremă dreaptă a ziarului l-a apreciat în mod deosebit (a ajuns până acolo încât îl invita deseori acasă, iar una din fiicele sale, măritată cu Ștefan Brăiloiu, a fost prietenă cu fiica lui Moisescu până la sfârșitul vieții, în anii 2000). În mod paradoxal, de neînțeles, în timp ce lupta fără scrupule contra ziarelor concurente Dimineața și Adevărul acuzându-le că sunt filosemite, inclusiv, se pare, prin angajarea unor bătăuși care să le dea foc, Popescu i-a facilitat evreului S.A. Moisescu, care pe deasupra mai era și liberal, fiind deci și în tabăra dușmanilor săi politici, publicarea unei noi serii a Ilustrațiunii Române, într-un format modern, ca supliment săptămânal al ziarului Universul, începând din iunie 1929. Pe lângă rețeta de succes (comentarii, ştiri interne şi externe, analize, reportaje, fotomontaje, dar şi nelipsitele reclame), revista s-a remarcat mai ales prin cronicile mondene savuroase și pline de un umor fin, prin reportajele lui Ion Tik și pozele lui Iosif Berman, dar și prin colaborările lui Mihai Tican, Nicolae Papatanasiu, Traian Mihailescu și mulți alții. În plus, S.A. Moisescu a introdus în revistă o rubrică medicală permanentă, dar nu numai pentru că era la modă, ci și pentru a-i face reclamă nepotului său Emanuel Cohen, devenit în 1930 Emanuel Dorna. Emanuel făcuse medicina la insistența părinților și de aceea nu avea nici un entuziasm pentru această meserie, fiind în schimb pasionat de pictură. La sfârșitul vieții, când a putut în fine să facă ceea ce îi plăcea, după ce a emigrat în Israel, s-a dovedit că avea într-adevăr talent, tablourile sale fiind prezentate în expoziții ale unor galerii de renume din Paris.

În același an în care relua revista (1929), S.A. Moisescu a contribuit alături de Ștefan Brăiloiu și la înființarea Oficiului Român de Publicitate, societate pe acțiuni cu participarea statului, care a avut monopolul publicității atât în Ilustrațiunea Română cât și în și pe tramvaiele bucureștene.

În ciuda meritelor sale culturale evidente, S.A. Moisescu a obținut naturalizarea abia în 1919, și nu fără peripeții, fiind obligat să renunțe la cetățenia elenă. Până la urmă s-a dovedit a fi o alegere greșită, fiindcă, din păcate, condițiile mizere în care a ajuns să trăiască în timpul și după cel de-al doilea război mondial i-au scurtat viața (a murit în 1953, la 75 de ani). Căsătorit în 1913 cu Elisabeta Paraschiva Scurtu, S.A. Moisescu a avut o singură fiică, Cora Lia, născută în 1923, măritată inițial cu Iosif (Zephy) Bujes (care deși deținea o diplomă de inginer din Anglia a fost cunoscut mai mult ca traducător și redactor radio, fiind epurat, alături de Eugen Schileru, în 1950, după care a fugit in Statele Unite), și apoi cu Radu Pană (militar de carieră, întâmplător și el de origine greacă). Între nepoții de frate ai lui S. A. Moisescu se numără regizorul Valeriu Moisescu.

“Intr-adevăr ce a făcut “Ilustraţiunea Română” este demn de reţinut. Vor trece ani de zile şi după ce se vor culege roadele unei seminţe aruncată la întâmplare toţi ştiutorii de carte şi iubitorii de frumos vor preţui, cum au început să preţuiască de acuma şi cum se cuvine, publicaţiunea cea mai artistică a noastră care se poate măsura, păstrând proporţiile, cu toate publicaţiile asemănătoare din străinătate. …Revistele ilustrate au o menire mult mai însemnată decât s-ar crede. Ceea ce numim noi acuma actualitate, devine mai târziu un document de nepreţuit.”

Către cititori

Înfățișăm primul număr al “Ilustrațiunii Române” cu credința că dăm marelui public ceea ce așteaptă de multă vreme și ceia ce îi trebue: un magazin ilustrat în largă și occidentală accepțiune a cuvântului, o revistă de reportaj fotografic și de documentare ilustrată care, împotriva tuturor greutăților materiale, poate fi la îndemâna marelui public, prin modicitatea prețului.

Nevoia unei asemenea tipărituri, mai ales când apare cu o deosebită îngrijire și o bună rânduială, o afirmă însuși publicul nostru, care pe lângă unele publicații românești, citește un însemnat număr de reviste străine, al căror incontestabil merit este, desigur, modul de înfățișare al materiei ilustrate, gustul artistic și tehnica deosebită care desfată și cucerește ochiul și mintea cititorului.

Pentru acest motiv ne străduim să facem din această revistă publicațiunea pe care o reclamă deopotrivă gustul publicului cititor și progresele publicisticei și ale tehnicei moderne.

Am pornit să facem o revistă care să poată sta cu cinste în fruntea periodicelor ilustrate românești și care prin varietatea și calitatea materialului, prin chipul artistic de înfățișare, prin organizarea însăși a documentării ilustrate, să poată fi într-adevăr revista pe care o reclamă publicul românesc.

În acest scop ne-am asigurat toate mijloacele care ne îngăduie să realizăm o asemenea revistă.

Avem contribuția pricepută a vechilor conducători ai “Ilustrațiunii Române” – pentru că revista sub o altă formă a apărut și înainte de război. Ne-am asigurat colaborarea unui însemnat număr de scriitori, corespondenți, reporteri fotografi, agenții de reportaj ilustrat, tehnicieni, într-un cuvânt, întreaga organizațiune necesară unei asemenea publicații.

În aceste condițiuni, suntem convinși că punem la dispoziția cititorilor noștri o lucrare bună, folositoare și interesantă.

(Stelian Popescu, Ilustrațiunea română, an I, no.1, joi 27 iunie 1929)