(Craiova, 1870 – București, 1943)

Editor și librar. Provenit dintr-o familie de editori și librari celebri din Craiova, Simon Benvenisti a început ca ucenic la librăria familiei din orașul natal, dar ulterior s-a mutat la București, unde a lucrat la editura Alcalay până când a putut să-și înființeze o editură proprie, Ancora. Al. Mirodan își amintește că Simon Benvenisti a fost stimat de toată lumea, fiind considerat un fel de erou pozitiv al lumii editoriale, pentru că a sprijinit multe cariere literare, cele mai cunoscute cazuri fiind cel al lui Liviu Rebreanu și al lui Eugen Lovinescu.

Pe Rebreanu Benvenisti l-a ajutat să-și publice, în 1912, la editura lui Sebastian Bornemisa din Orăștie, primele nuvele, reunite într-un volum intitulat Frământări (ceea ce i-a inspirat actorului craiovean Ștefan Barbolescu celebrele versuri “Ai fost profet când Frământări/ Volumul tău ți-ai botezat/ Ca să citesc… doar două foi/ Într-adevăr, m-am frământat”), și, în 1920, primul roman, Ion, la editura Alcalay. Dat fiind că volumul era mare (600 pagini) și scump (23 de lei, într-o perioadă când cărțile

costau 5-10 lei) Benvenisti și-a asumat practic riscul tipăririi cărții, ba chiar i-a dat autorului și un aconto9. Istoria a dovedit că avea fler.

Pentru Eugen Lovinescu Benvenisti a avut o adevărată slăbiciune, motiv pentru care a finanțat prima serie a revistei Sburătorul și a tipărit operele unora din protejații săi: Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu, George Bacovia ș.a.

Iată ce ne spune despre Benvenisti I. Peltz în amintirile sale literare:

“[…] Lovinescu a recomandat romanul [Viața cu haz și fără a numitului Stan] editorului Benvenisti, care a tipărit-o.

Pe Benvenisti, editorul, îl știam. Era coproprietarul casei Alcalay și se dovedea un mare, un entuziast prețuitor al literaturii române în general, și al lui Lovinescu îndeosebi. A tipărit din contemporani, neținând seama de sacrificii materiale. Și-a pierdut averea în dorința de a promova cărți bune, dar mai puțin accesibile marelui public. N-a urmat, în nici un fel, practica unor așa ziși editori de teapa lui Ignatz Herz și compania. A fost un visător. Mare admirator al lui E. Lovinescu, acest editor a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat cu cărțile criticului, pentru că purtau dedicații elogioase la adresa lui.

Am fost la înmormântarea lui (i-am rostit un cuvânt de adio) și am constatat că familia i-a respectat dorința: în groapă au fost depuse cărțile, apărute până atunci, ale lui Lovinescu.

Într-o ședință a Sburătorului, Lovinescu s-a simțit obligat să facă un amplu comentar cărții mele. Romanul s-a bucurat, cum s-ar zice, atât de prețuirea criticii literare, cât și a cititorilor. Și Viața cu haz s-a epuizat foarte repede, tipărită (cum se obițnuia pe atunci) într-un tiraj de 3.000 de exemplare. Aș mai fi dat editurii lui Benvenisti și alte lucrări – dar acest autentic iubitor de literatură n-a putut face față crizei financiare și a tras obloanele.

Mi-a rămas în amintire chipul unui bărbat integru, al unui caracter, cum aș zice, acordând cuvântului cea mai înaltă semnificație.10

Simon Benvenisti a avut doi fii: Felix Benvenisti, care și-a deschis propria lui editură, pe care a numit-o Bicurim, și Mișu Benvenisti, avocat, președinte al Organizației Sioniste în anii grei ai celui de-al doilea război mondial.